Materiale despre productivitate, eficiență, concentrare, motivare

Situații de stres, conferințe naționale și un sfat care-ți va schimba viața

Un nou mod de a privi viața

Stăteam și mă uitam la ecranul calculatorului.

Știam că urma să scriu ceva important, nu știam cum îl voi transmite dar mesajul era în mintea mea.

Viața mea s-a schimbat radical în doar câțiva ani, și, privind în urmă, realizez că schimbarea a adus mult bine dar m-a și transformat într-un om diferit de cel care eram.

Când m-am întâlnit cu câțiva colegi de facultate nu m-au mai recunoscut. Vorbeam altfel, arătam altfel și … gândeam altfel.

Hobbyul meu secret

Am trăit multe experiențe în ultimii ani, de la sporturi extreme (în 2010 am sărit cu parașuta de ziua mea, în 2012 am alergat un maraton) și până la transformări de viață.

M-am pierdut, m-am căutat și am reușit să mă regăsesc. În acest proces am trecut printr-o transformare care m-a făcut să văd prin alte filtre lumea.

În 2008 terminam Facultatea de Informatică la Timișoara și mă pregăteam pentru viața la suta de kilograme a unui programator strâmb de spate.

În anul următor am participat la un bootcamp din dorința de a încerca ceva nou. Era un bootcamp despre Inteligența Emoțională (chiar și acum am cartea lui Goleman pe birou).

Acolo, un băiat de 18 ani a ținut un speech motivațional care a ridicat sala în picioare.

În același an am intrat în Toastmasters; doream să pot transmite așa cum o făcea el, să am energia și puterea lui de a privi viitorul. Am tratat participarea mea în clubul de public speaking și leadership ca pe un hobby; îmi doream să învăț, îmi doream să evoluez și eram pasionat de ceea ce făceam.

Am început cu greu, pas cu pas, emoție cu emoție și după îndelungi bătălii am început să ating primele rezultate.

Am avut rezultate “false”

Am crezut că mă descurcam și m-am implicat în traininguri.

Țineam traininguri … ok … . Probabil că știi despre ce traininguri vorbesc, traininguri în care primești informație de pe slide, trainerul îți transmite și mai multă informație și pleci cu senzația că puteai citi totul de pe net.

Acela a fost primul hop.

Credeam că doar atâta pot.

Credeam că a ține un training de succes nu ar fi putut deveni specialitatea mea.

În 2010 am ținut un alt training în bootcampul “Relații de cuplu și socializare”. L-am ținut alături de Marius Simion, trainer cu peste 10 ani experiență în domeniu.

Marius avea același tip de personalitate ca și mine, și, am văzut în el un model în viitoarea mea carieră de trainer.

Așa că am continuat, și am muncit și mai mult, am acceptat fiecare oportunitate de a ține un training și primele rezultatele adevărate au apărut în viața mea.

Prietenul meu Pera Novacovici mi-a citat un concept interesant: “Dacă construiești sisteme în jurul obiectivului tău, acesta se va materializa în viața ta.

Exact în direcția asta mă îndreptam! Aveam sistemul meu: Toastmasters pentru a îmi permite să greșesc, numeroase alte traininguri pentru a mă îmbunătăți; precum și alte proiecte online împreună cu Personalitate AlfaAvantaj la Start și mulți alții.

Până când …

Am început să vorbesc liber în traininguri. Trainingurile au devenit o conversație cu participanții din care ei ieșeau motivați să acționeze.

Am organizat și participat la conferințe naționale, am ținut un discurs inspirațional în cadrul 11even, discurs intitulat “Cele 9 cuvinte care mi-au schimbat viața” (despre acest discurs, într-un articol viitor).

Am început să am o altfel de încredere în mine.

Mi-am găsit calea și știu exact încotro mă îndrept.

Urmează să-ți ofer un sfat care-ți va schimba viața

Acum încep să realizez că mi-am schimbat radical câteva concepte și vreau să împărtășesc mai departe.

E o schimbare aparent simplă dar care odată făcută îți remodelează viața și gândirea.

Te poți transforma din cine ești acum, în cine îți dorești să fii.

Totul e doar la un pas.

Și acest sfat este … transmis în viitorul articol.

Vreau să văd că ești interesat de acest sfat care-ți va schimba viața așa că te rog să-mi scrii mai jos o întâmplare care te-a făcut să privești viața cu alți ochi, care te-a transformat. Iar dacă nu-ți aduci aminte de un astfel de moment, te rog să-mi scrii doar: “spune-mi mai multe”.

One Response to Situații de stres, conferințe naționale și un sfat care-ți va schimba viața

  1. ciprian_bud says:

    Salut Bogdan,

    Da, am avut si eu parte de o asemenea intamplare in viata care pot sa zic ca m-a indreptat in directia in care ma aflu acum si anume prima mea prezenta la un seminar de MLM (multi level marketing) al companiei Amway. Atunci am decis sa incep sa studiez intens conceptul de dezvoltare personala, care pot spune ca mi-a schimbat viata radical in bine.

    Inca nu a dat nici o bogatie peste mine, dar ma consider un om bogat din toate punctele de vedere doar pentru simplul fapt ca am un puternic simt de stapan asupra vietii mele.

    “Daca astepti sa simti ca sa faci ceva, nu o sa mai faci nimic. Trebuie sa faci si apoi sa simti.”

    Keep up the good work!

Leave a reply